Jump to content
Aplicatiile pentru functia de "Helper" pentru serverul de Minecraft sunt deschise !

Mersul La Drum Intins In Romania! [Sfaturi Si Ponturi Pentru Iarna]


cucuBAAAAU.

Recommended Posts

Mersul la drum intins in Romania. Sfaturi si ponturi speciale de iarna!

A venit sezonul rece, asadar cu siguranta vei face o plimbare spre munte, ca doar e traditie. Insa mersul pe strazile din Romania este oricum, chiar si pe timp frumos si cald, o adevarata aventura. Dar cand mai vine si frigul cu tot cu zapada si inghet, aventura se transforma in ceva cu adevarat periculos. Iata aici ce poti face ca sa iti faci viata mai usoara la volan, in timp ce mergi pe drumurile patriei. Sfaturi si ponturi pentru ca siguranta ta sa fie mai presus de orice!

mersul-la-drum-intins-in-romania-sfaturi

Inca de la accidentul produs de Serban Huidu, acum ceva vreme, ne-am dat seama cu totii ca iarna se apropie. Gheata, polei, asfalt umed si conditii de mers dificile. Si statistic vorbind, numarul accidentelor creste simtitor, se tripleaza chiar, odata cu venirea iernii. Si odata cu accidentele, numarul celor care sunt raniti sau mor este si el mult mai mare. Dar ce putem sa facem pentru a nu fi un procent din aceste statistici?

Masina pregatita de iarna

am mai scris despre asta, acum doar aducem aminte. Fii sigur ca ti-ai montat anvelopele de iarna inca de la primele semne ale frigului, adica de pe la sfarsitul lunii octombrie. Si asigura-te ca ai pus anvelope bune, mai noi de 4 ani si cu destula carne pentru aderenta. Sau daca a venit la tine Mos Craciun mai devreme, cu cat mai noi, cu atat mai bine!

Un control al sistemului de franare nu strica deloc, mai ales ca pe frig etrierele au tendinta sa se blocheze daca sunt uzate si neumblate la ele. Si mereu trebuie sa tii cont de un lucru: franele unei masini sunt precum aerul din jurul tau pe care il respiri. Adica esentiale, cel mai important lucru din lume.

Farurile si luminile sunt si ele importante, pentru ca trebuie sa ai vizibilitate maxima daca ninge, mai ales noaptea sau pe ceata. Asigura-te ca iti merg toate pozitiile farurilor, stopurile pe frana, stopurile spate si semnalele. Iar daca ai proiectoare si stopuri de ceata, verifica-le si pe ele. Un bec costa 3 lei si se schimba in spatele blocului, dar poate face o diferenta uriasa.

Ce nu trebuie sa uiti cand pleci la drum

Poate cel mai important lucru la drum intins este lichidul de parbriz. Asigura-te ca pleci cu rezervorul plin, si chiar cu ceva de rezerva la tine. Stii si tu, ca daca stai la mai putin de 50 de metri de masina din fata, sau cand vine o masina in viteza pe contrasens, vei avea parbrizul in permanenta murdarit. Iar singura solutie este sa-l stropesti foarte des, ca sa ai vizibilitate buna.

Daca stii ca o sa ajungi pe o ruta aglomerata, fii sigur ca ai destula benzina in rezervor. Nu zice nimeni sa faci plinul, ca acum, tot mai putini sunt cei care isi umplu rezervoarele din prima. Dar asigura-te ca ai destula in cazul in care te vei trezi intr-un blocaj rutier sau chiar cauzat de vremea proasta. Nu putine au fost cazurile in care, chiar si pe autostrada, masinile au fost nevoite sa traga pe dreapta si sa astepte dimineata din cauza furtunilor de zapada. Nu ai paturi, nu ai ceva care sa te incalzeasca, asa ca trebuie sa lasi motorul pornit.

In plus, daca te trezesti sa mergi pe DN1 la ora de varf, sunt sanse si aici sa ramai fara benzina. Dar macar gasesti benzinarii. Insa nu da prea bine sa iti impingi masina pana la prima pompa, in coloana...

Daca masina este dotata cu diverse sisteme de siguranta care se pot dezactiva, fii sigur ca le ai pornite. Cele de genul ESP pot face o diferenta uriasa cand asfaltul este acoperit de gheata sau chiar cand dai de portiuni diferite, cand o roata este pe zapada si una pe umezeala.

Informarea despre drum

In functie de locul in care vrei sa ajungi, e bine sa-ti faci un plan. Fie ca il faci pe GPS-ul masinii, fie ca pe internet sau pe o harta traditionala, e bine sa-ti alegi din timp ruta. Si daca de exemplu vorbim de DN1, ar fi bine sa te gandesti sa eviti plecarea vinerea dupa-amiaza, cand pleaca toata lumea, sau sa te intorci duminica dupa-amiaza, dupa ora 15.

Mai mult, ar fi ideala si o ruta de rezerva. Si pentru ca nu vrei sa pierzi vreme si timp, nu strica sa intrebi orice politist intalnit cum este traficul pe ruta pe care vrei s-o urmezi.

Si cum niciun plan de drum nu poate fi complet fara informatii meteorologice, e bine sa arunci si un ochi pe site-uri dedicate acesteia. Adica sa stii din timp la ce sa te astepti, fie ca e vorba de temperaturi sub 0 grade, zapada, viscol sau ploi.

Mersul la drum intins

Da, stim ca pe acest site sunt multi soferi cunoscatori, cu experienta vasta, care nu au nevoie de astfel de informatii. Noi le uram succes si drum bun, lasand aceste informatii pentru cei care nu le stiu sau nu refuza sa le mai afle o data. Mai tii minte cum ti se zicea la scoala de soferi, sa verifici cateva chestii inainte sa pornesti? Ei bine, acum, in loc de oglinzi , scaun si volan, trebuie sa faci alti pasi.

Conform legislatiei, este necesar sa ai farurile aprinse in afara orasului. Dar tu nu te lua dupa legislatie, ia-te dupa faptul ca vrei sa te bucuri de siguranta. Si siguranta este data de vizibilitate. Asigura-te ca esti vizibil pentru ceilalti soferi aprinzand farurile. Aprinde proiectoarele si stopurile de ceata doar cand este ceata, ca altfel vei putea face mai mult rau.

Riscul de accident creste pe timp de iarna, asa ca fii sigur ca ai luat toate masurile de siguranta pe care le are masina ta. In primul rand, te sfatuim ca absolut toti pasagerii masinii sa poarte centurile de siguranta, inclusiv cei de pe bancheta spate.

Majoritatea masinilor isi avertizeaza soferul cand temperatura de afara este rece, de obicei sub 5 grade Celsius. Si asta pentru ca poate aparea poleiul, inghetul, etc. Mai pe scurt, conditiile de trafic se schimba si cresc sansele unui accident. Tocmai de aceea, trebuie sa tii minte in permanenta ca iarna nu e ca vara, nici macar la condus.

Pastreaza o distanta fata de cel din fata mai mare ca de obicei. Nu doar ca sa nu ti se murdareasca foarte tare parbrizul, dar si ca sa ai timp de franare, daca e cazul.

Incearca pe cat posibil sa mergi numai pe prima banda. Foloseste banda a 2-a doar pentru depasiri. Si asta dintr-un motiv serios. Daca cumva vrei sa eviti un accident si esti pe banda de langa axul drumului, ai doua variante: sa tragi de volan stanga sau dreapta. In ambele cazuri poti sa lovesti masini. Si accidentele care se intampla prin impact frontal din cauza unor evitari sunt destul de multe. Insa daca mergi pe prima banda si se iveste un moment extrem, poti trage de volan si sa ajungi cu masina pe camp.

Fii atent la viraje. Chiar daca par largi, daca dai de gheata sau polei, masina va fi aruncata in cazul unei viteze prea mari. Asigura-te ca nu bruschezi masina niciodata si ca te simti confortabil cu viteza la care masina sta bine pe drum si nu da semne sa derapeze.

Cu franele este aceeasi poveste. Una e sa franezi pe zapada si alta e sa franezi pe asfalt uscat. Daca mergi cumva unde e gheata, polei sau zapada, franeaza mai usor ca de obicei, astfel incat sa nu blochezi rotile complet. Si tot referitor la frane , e bine ca atunci cand mergi in coloana si trebuie sa franezi brusc, s-o faci intermitent, ca cel din spate sa vada mai clar stopurile de frana cum se aprind si cum se sting. Si daca ai timp, si niste avarii ar fi bune.

Stiai ca benzinariile isi dubleaza veniturile iarna? Nu neaparat pentru ca la masini creste consumul, dar si pentru ca mai multi oameni se opresc la benzinarie, nu neaparat sa alimenteze. Si asta e un lucru bun. Daca te opresti des, nu ezita sa-ti speli parbrizul, luneta si geamurile laterale, dar si oglinzile. Asigura-te ca ai mereu vizibilitate buna. Si daca cumva ai de parcurs un drum mai lung, nu uita sa-ti iei si o sticla de lichid pentru parbriz, sa fie acolo la nevoie.

Pozitia si starea soferului

Este foarte important ca la volan sa ai o pozitie confortabila, care sa nu-ti dea sansa de a te pune sa-ti schimbi des pozitia sau de a-ti provoca dureri de cap sau de gat. Vestimentatia este si ea importanta, pentru ca nu ar fi bine sa te trezesti ca vrei sa-ti dai un pulover jos, in timp ce mergi in coloana cu viteza mare.

Despre starea pe care o ai la volan, asigura-te ca e una pozitiva. Pune-ti muzica preferata sau povesteste cu cei din masina lucruri care te binedispun si care te inveselesc, nu chestii triste despre neamuri decedate sau datorii la banca, ce te pot pune pe ganduri. Si in loc sa te uiti atent la masinile din fata, mintea ti se blocheaza in amintiri si uite asa, din lipsa atentiei, se produc accidente.

Concluzie

Nu uita ca pe timp de iarna, chiar daca nu este totul alb, inconjurat de zapada, nu se merge ca vara. Masurile de siguranta cresc, iar grija pentru masina ta, pentru tine si pentru pasagerii tai trebuie sa se dubleze. Problemele la sofatul pe drum intins sunt vizibilitatea, aderenta si informarea. Asigura-te ca ai parte de toate 3 si nu vei avea niciun fel de problema. Da drumul la aeroterma pe la 21,5 grade, cat sa fie numai bine, muta frecventa pe Magic FM ca dau numai cantece frumoase de Craciun, si te vei simti ca acasa, in largul tau. Drum intins si lipsit de incidente!

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
×
×
  • Create New...